Parteneri
Aflați mai multe despre partenerii proiectului nostru
Colaborează
Echipa noastră
6 organizații – 5 țări – 1 obiectiv


Grecia
InterMediaKT
Un ONG care activează din 2012 în domeniile educației, formării și inovației la nivel European. Prin instrumente tehnologice, colaborări și schimb de bune practici, încercăm să ne atingem obiectivul principal de transfer de cunoștințe.


Italia
Centro per lo Sviluppo Creativo Danilo Dolci
O asociație non-profit care implică tineri și adulți, activând în principal prin proiecte educaționale în colaborare cu școli, universități, instituții, asociații și grupuri sociale atât la nivel local, cât și internațional.


Spania
INDEPCIE SCA
O organizație dedicată formării și cercetării de specialitate în domeniul dezvoltării umane. Pentru aceasta, investigăm și implementăm cu rigoare științifică tehnici de Inteligență Emoțională, Coaching și Programare Neurolingvistică (NLP).


Spania
Growth Coop
Growth Coop este o organizație non-profit dedicată societății în care este înregistrată și unde își desfășoară activitatea.
Echipa noastră este formată din profesioniști dedicați care ne permit să abordam diversele proiecte în care suntem implicați, adunând 25 de ani de experiență în serviciul publicului larg, oferind valori și inovație social.


Austria
Vienna Association of Education Volunteers
O organizație neguvernamentală, cu sediul în Viena, Austria, formată dintr-o comunitate de susținători pasionați, angajați să dezvolte soluții durabile pentru îmbunătățirea proceselor de educație și învățare prin efectuarea de cercetări, participarea la proiecte și promovarea inovației.


România
Centrul pentru Promovarea Invatarii Permanente
O instituție non-guvernamentală, non-profit activă în domeniul educațional și social.
Dezvoltăm proiecte naționale și internaționale pe diverse teme sociale și educaționale. Proiectele noastre sunt cofinanțate de Comisia Europeană prin diverse programe concepute pentru educație, cultură și instrumente audio-vizuale.